Uzbekistan, magia de pe Drumul Matasii Roxana Popa

“Despre Uzbekistan nu se scrie, ci se sopteste la ureche, precum Seherezada regelui persan Shahryar…”

O calatorie fascinanta in inima Asiei Centrale, pe drumuri batute de mii de ani de catre civilizatii si cuceritori mareti.

Uzbekistanul ne surprinde inca de la prima impresie cu o impletitura de modern si traditional, de islamic cu sovietic, dar si cu caldura oamenilor si, din cand in cand, un vant taios de desert. Capitala Tashkent, oras reconstruit 90% de sovietici dupa cutremurul din 1966, se arata primitor cu strazi largi, curatenie, cladiri impunatoare si multa vegetatie. Statuia lui Amir Temur, considerat erou national, vegheaza asupra orasului din piata centrala. Alaturi, ca o reamintire a vremurilor recent comuniste, se afla hotelul Uzbekistan, invaluit de un aer sobru si invechit.   

Bancnotele uzbece au multe zerouri si devii milionar cu doar 100 de dolari. 

Oamenii sunt calzi si entuziasmati cand vad grupuri de turisti, semn ca destinatia abia acum incepe sa fie explorata.

Madrasele, scolile islamice unde baietii studiau religia, astonomia, matematica si multe alte discipline, sunt si azi simbolul educatiei alese din lumea musulmana. Ele au dat lumii oameni de stiinta si invataturi importante. Avicenna (medic si filosof), Muhammad al-Khwarizmi (inventatorul algoritmului), Ulug Beg (om de stiinta care a realizat cartea celor 994 de stele) sunt doar cativa dintre acestia. 

Peisajul sovietic este completat si de statiile de metrou impresionante prin arhitectura lor, un “must see” in Tashkent. 

Capitala Uzbekistanului este un oras modern, considerat centru economic al tarii, lucru vizibil la tot pasul, in special in zona noua a orasului. Dar vraja matasii ne cheama catre granita cu Turkmenistan, acolo unde ajungem cu un zbor placut de numai o ora si 20 de minute, cu Uzbekistan Airways, in Khiva, prima noastra destinatie din desertul uzbec.

Schimbam peisajul si ne punem crema cu factor de protectie si ochelari de soare.  Aici, in desert, zilele sunt foarte calduroase, iar noptile reci. Chiar daca am ajuns in luna martie, cele 20 de grade la soare ne-au tinut geaca in bagaj pe timpul zilei. 

Hotelul pozitionat foarte bine, aproape de zidurile fortaretei Khiva, ne-a permis sa facem turul orasului vechi pe jos si sa ne bucuram de micile delicii intalnite in cale: Painea traditionala, “Nun”, moale si gustoasa se vinde la fiecare colt de strada si merge perfect cu sucul proaspat de rodie. Am probat caciulile traditionale din blana si lana, chugurma, folosite in trecut pentru protectia solara si ventilatia capului in timpul verii. Khiva ne surprinde cu zidurile galbene, minarete si madrase cu fatade albastre si turcoaz. Povestea turnului neterminat, minaretul albastru Kaltaminor, spune ca Amir Khan a ordonat sa fie construit cel mai inalt si mai frumos minaret, de unde sa se vada orasul Bukhara. Ca sa fie sigur ca arhitectul nu va mai construi un alt turn, l-a inchis in turnul albastru pana la finalizare, urmand sa fie omorat. Arhitectul, insa, a reusit sa-si faca doua aripi si sa evadeze, astfel impersionantul minaret nefiind finalizat vreodata. Astazi are 29 de metri inaltime si a ramas emblema complexului Ichan Kala din Khiva.  

Timpul pare ca s-a oprit in jurul secolului al XIII-lea atunci cand intri in Moscheea Juma, o constructie cu aproximativ 200 de coloane ce sustin tavanul. Fiecare coloana are o poveste interesanta, fiind unic decorata cu simboluri zoroastriste sau islamice. Dar cateva au simboluri hinduse si doar un singur istoric a reusit sa decodifice mesajul lor. Ne luam timp sa intelegem si noi misterul acestora. 

In serile racoroase din desert ne incalzim cu gustul mancarurilor traditionale: plov (un pilaf cu stafide, legume si carne), taitei din marar, frigarui de miel si placinte cu branza si spanac, samsa, toate presarate cu condimente si seminte de susan.

Lasam in urma orasul Khiva si pornim catre Bukhara, pe un drum de cateva ore prin desertul arid si misterios. In departare, din cand in cand, ne saluta ce a mai ramas din Raul Amudaria, cel mai important rau din Uzbekistan.

Bukhara ne surprinde cu ziduri mari, cladiri vechi si noi. In razele soarelui la apus, parca vezi in zare caravane ce vin sa-si etaleze marfurile, poposind in Caravan Saray -urile de la marginea orasului. In acest miraj se rescriu povesti de curaj si de iubire din vremuri trecute, ce dainuie pana in zilele noastre, trecand peste toate obstacolele timpului. Ramanem dusi de vantul desertului si intram in complexul Poi Kalon, un cartier intreg de madrase, moschei si un labirint de bazaruri. In mijloc, ascunsa bine, sta cea mai veche moschee, Magoki Attori, singurul loc de rugaciune al vremurilor apuse, un exemplu de unitate spirituala. Aici se rugau musulmanii in ziua de vineri, evreii sambata si crestinii duminica. 

Langa Poi Kalon am invatat despre fabricarea covoarelor din lana si matase, o alta lume fascinanta a Uzbekistanului, unul dintre cei mai mari producatori de bumbac din lume. 

Tot in Bukhara, ascuns in natura, se gaseste izvorul profetului Iov, acolo unde acesta a infipt toiagul, dovedindu-si credinta in fata lui Dumnezeu.

Drumul ne duce si in centrul cultural al tarii, in Samarkand, capitala Imperiului Timurid, acolo unde Amir Temur strangea toate bogatiile si cultura triburilor cucerite. Exact asa arata acest oras: un muzeu in aer liber, plin de madrase, moschei cu o arhitectura extraordinara si legende ce iti trezesc tot felul de intuitii si amintiri. 

Ne-am pastrat cateva ore pentru ultimele cumparaturi in bazarul Siab, plin de ceramica, fructe uscate, seminte si imbracaminte traditionala, suveniruri, chiar si vin uzbec. 

Piata Registan si necropola Shahk-i-Zinda sunt ultimele obiective din program, o incununare a unui circuit plin de magie. Cele mai bune locatii de poze pentru colectia de pe Instagram, dar si pentru a simti autenticitatea sufletului civilizatiilor care au conturat ceea ce astazi numim “Uzbekistan”. 

Ne trezim din aceasta calatorie in timp, mai bogati cu informatie, cu frumusete si cu nostalgie. In drum spre casa, punem Uzbekistanul in topul destinatiilor preferate si constientizam ca nu ar fi suficient a vorbi despre aceasta experienta, ci trebuie traita cu toata fiinta.